Suveranism cu schimb de mireasă: nunta a rămas, doar personajele s-au rotit

În România suveranistă, unde principiile sunt ferme ca nisipul de pe câmp, am învățat un lucru esențial: nu contează scenariul, contează distribuția. Nunta era programată, simbolurile erau pregătite, marketingul era gata. A fost o mică problemă… mireasa inițială n-a fost de acord cu toate condițiile. Așa că, elegant, s-a rezolvat: s-a schimbat mireasa.

Cu aproximativ o lună înainte de marele eveniment, în peisaj apare doamna Ilinca Simion, într-un moment de maximă revelație națională. Brusc, discursul devine „mare suveranism”, tradiție, popor, câmp, lăutari și poze atent încadrate. Nunta, aceeași. Decorul, același. Doar bruneta s-a transformat în blondă. Restul… continuitate ideologică impecabilă.

Că înainte a existat o altă domnișoară, care a plecat rapid din peisaj după ce n-a bifat toate cerințele contractuale – detalii. În suveranismul modern, principiile sunt fixe, oamenii sunt interschimbabili. Important e mesajul: poporul să creadă, să aplaude și, eventual, să contribuie.

Și a contribuit. Cu bani. Aruncați simbolic la lăutari, pe câmp, într-un spectacol de marketing politic bine regizat. O demonstrație de „apropiere de popor”, în timp ce același popor știe că, din acele atenții, s-ar fi putut ajuta copii, bătrâni, oameni reali cu nevoi reale. Dar nu, asta n-ar fi dat bine în poze.

Așa arată suveranismul de vitrină: mult zgomot, multă emoție regizată, mult folclor ambalat electoral. Nunta nu era o problemă. Era pregătită. Singura variabilă era mireasa. Iar când marketingul o cere, suveranismul se adaptează rapid. Foarte rapid.

Pentru că, în final, nu contează cine e lângă tine. Contează cum dă pe cameră.