Boicot la Curtea Constituțională: patru judecători PSD care au pus interesul propriu înaintea interesului public
Decizia a patru judecători PSD ai Curții Constituționale de a părăsi ședința în care urma să fie discutată legea privind pensiile magistraților reprezintă unul dintre cele mai grave semnale de disfuncționalitate instituțională din ultimii ani. Nu vorbim doar despre un gest procedural contestabil. Vorbim despre un act de blocaj deliberat, care a paralizat deliberarea constituțională, a subminat credibilitatea Curții și a transmis un mesaj periculos: atunci când riscul pierderii privilegiilor devine prea mare, regulile jocului pot fi suspendate.
CCR are o misiune esențială într-un stat de drept: să decidă, nu să fugă de decizie. Boicotul produs de cei patru judecători a anulat ședința din lipsă de cvorum și a amânat, încă o dată, o temă care privește direct echitatea sistemului de pensii și încrederea publicului în justiție. Dincolo de justificările tehnice invocate — „nevoia de clarificări”, „insuficient timp pentru analiză” — realitatea politică este mai greu de ignorat: judecătorii au intuit că se află în minoritate și au ales să împiedice votul.
Aceasta nu este o dezbatere despre cât ar trebui să fie pensia magistraților. Este, înainte de toate, o discuție despre responsabilitate. În momentul în care Curtea este chemată să arbitreze un subiect sensibil, răspunsul nu poate fi fuga de sală și amânarea sine die. Cetățenii care suportă costurile sistemului public au dreptul la claritate și la decizii asumate, nu la jocuri tactice și blocaje calculate.
De asemenea, gestul celor patru judecători creează un precedent periculos. Dacă o minoritate poate dizolva ședința ori de câte ori nu îi convin posibilele rezultate, Curtea se transformă într-un actor politic, nu într-un garant al Constituției. În loc să ofere stabilitate și predictibilitate, instituția devine teren de dispută între interese și loialități politice.
În final, responsabilitatea publică presupune curajul de a decide, chiar și atunci când decizia este incomodă. În loc să se poziționeze deasupra jocului politic, cei patru judecători au coborât în mijlocul lui, sacrificând prestigiul propriului for. Iar costul nu îl suportă doar Curtea, ci întreaga societate, care vede încă o dată cum interesul public este pus pe plan secund.
Dacă această criză va genera o reflecție serioasă asupra rolului CCR sau va rămâne doar un episod rușinos, depinde de reacția instituțiilor, a clasei politice și, mai ales, de presiunea civică. Un lucru însă este clar: boicotul nu poate fi o formă de a guverna statul de drept.