Radu Miruță aruncă bomba în administrație: „Vor pleca cei care nu își fac treaba
Declarația ministrului Economiei, Radu Miruță, a aprins spiritele în administrația publică, după ce acesta a explicat că noile măsuri de reducere a cheltuielilor nu vizează scăderea salariilor, ci înlăturarea celor care nu își fac datoria. Mesajul său a fost tranșant, fără ocolișuri: „Discuția nu este despre a micșora salarii. Discuția este despre a pleca niște oameni care nu își fac treaba.” Într-o perioadă în care statul român se luptă cu un aparat birocratic supradimensionat și cu presiunea tot mai mare pe buget, Miruță afirmă că sistemul nu își mai permite angajați plătiți regește, dar cu rezultate inexistente.
Ministrul a recunoscut că foarte mulți funcționari au fost plantați în instituții exclusiv pe criterii politice, fără merit și fără competențe reale. Iar în momentul în care vine vorba de eficientizare, tocmai acești oameni se tem cel mai tare. Miruță a subliniat că eliminarea lor nu este un atac la adresa administrației în ansamblu, ci o măsură necesară pentru ca instituțiile statului să funcționeze cu adevărat în slujba cetățeanului. „Nu există nicio discuție despre tăieri de salarii pentru cei care muncesc. Problema este să plece cei care sunt acolo doar pentru că au fost puși de clasa politică”, a punctat acesta.
În același timp, ministrul a clarificat că există domenii unde nu se poate vorbi despre tăieri sau restrângeri, mai ales în contextul actual de securitate regională. În structurile strategice, în zonele esențiale pentru apărare și siguranță, România trebuie să rămână pregătită și solidă.
Mesajul lui Radu Miruță vine într-un moment tensionat, în care românii privesc cu suspiciune orice reformă din administrație, temându-se că măsurile vor lovi tot în oamenii care muncesc. Însă, pentru prima dată după mult timp, un ministru spune clar că ținta nu este masa de angajați, ci acea minoritate privilegiată, bine conectată politic, dar complet ruptă de responsabilitate. Rămâne de văzut dacă promisiunile vor fi urmate și de fapte — și dacă această curățenie în sistem se va face real, nu doar declarativ.
