Reforma justiției, dar nu în familie – de ce pensiile speciale nu sunt o urgență pentru George Simion

România vorbește de ani de zile despre reforma justiției. Despre echitate. Despre eliminarea privilegiilor. Despre pensiile speciale care au devenit simbolul ruperii totale dintre stat și cetățean. Și totuși, când vine vorba de fapte concrete, unii lideri politici par brusc… foarte prudenți.

De ce oare?

Poate pentru că, în cazul lui George Simion, justiția nu este doar un subiect politic, ci și unul de familie. Mătuși,soră – judecători. O coincidență? Desigur. O coincidență extrem de convenabilă, mai ales într-un sistem în care pensiile speciale sunt apărate cu o înverșunare suspectă.

Când vorbești zilnic despre „popor”, „nedreptate” și „suveranitate”, dar eviți cu grijă reforma unui sistem din care apropiații tăi beneficiază direct, începe să se contureze un tablou interesant. Un suveranism selectiv. O revoluție cu frână trasă exact unde doare.

Ironia supremă este că tocmai cei care se erijează în marii apărători ai românilor simpli nu se grăbesc deloc să taie privilegiile care apasă bugetul public. Pentru că, nu-i așa, reforma e bună… dar nu când lovește în familie.

Astfel se explică tăcerile, amânările, discursurile ambigue și lipsa de acțiuni reale. Nu e vorba de principii. E vorba de confort. De pensii sigure. De un sistem care trebuie „reformat”, dar niciodată suficient cât să deranjeze pe cine nu trebuie.

În final, românii rămân cu aceeași întrebare veche: cine luptă cu adevărat pentru dreptate și cine doar o folosește ca slogan? Pentru că reforma justiției nu se face cu lozinci, ci cu sacrificii. Iar unii par hotărâți să se sacrifice… doar pe alții.