Putin afirmă că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa, dar nu îl dorește
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa, însă nu își dorește un astfel de scenariu. Afirmațiile au fost făcute în cadrul conferinței de presă organizate la finalul summitului Rusia-Africa, potrivit site-ului în limba rusă al The Moscow Times, care citează Interfax.
Liderul de la Kremlin a răspuns astfel la discuțiile privind o posibilă pregătire pentru un conflict până în 2030. „Mulți nu fac decât să vorbească despre pregătirea pentru un război până în 2030. Este corect acest lucru? Nu. În primul rând, noi suntem pregătiți, dar nu dorim niciun război cu Europa”, a spus Putin.
El a susținut, de asemenea, că este „puțin probabil” ca Rusia să sufere o înfrângere strategică până în 2030. În același timp, Putin a afirmat că Moscova sprijină orice măsuri menite să refacă relațiile cu Europa, atât la nivel general, cât și cu anumite state europene.
„Iar dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători deloc. Să nu uite nimeni acest lucru”, a avertizat președintele rus în timpul conferinței de presă.
Putin a vorbit și despre Marea Baltică, spunând că Rusia nu își dorește ca în zonă să apară o situație similară cu cea din Golful Persic sau din Strâmtoarea Ormuz. El a invocat respectarea dreptului internațional și a spus că Rusia va răspunde la orice provocare.
„Altfel, se va ajunge la o situație asemănătoare cu cea din Strâmtoarea Ormuz. Vrea cineva ca în Marea Baltică să se creeze o situație similară cu cea din Golful Persic sau din Strâmtoarea Ormuz? Noi nu dorim acest lucru, dar vom răspunde la orice provocare”, a declarat acesta.
Șeful statului rus a precizat că tema a fost discutată și într-o convorbire cu președintele Finlandei, Alexander Stubb, și cu prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Store. Potrivit lui Putin, dialogul a avut loc la inițiativa celor doi lideri.
El a mai spus că, în Europa, există persoane care nu urmăresc să provoace Rusiei o înfrângere strategică, ci să construiască un dialog constructiv. Putin a adăugat că apreciază această abordare ca fiind corectă.

