Bălăceanu: cererea Rusiei privind NATO din 1997 este o tactică de negociere, nu un obiectiv final

Cererea Rusiei de a retrage prezența militară aliată din statele intrate în NATO după 1997 este prezentată de generalul Virgil Bălăceanu drept o tactică de presiune, nu doar o revendicare de securitate. Potrivit analizei sale, această formulare maximă ar urmări să mute discuția dincolo de războiul din Ucraina și să creeze un teren de negociere din care Kremlinul să poată obține alte concesii.

În contextul unei noi runde de discuții pregătite la Abu Dhabi pe marginea conflictului din Ucraina, Rusia ar încerca să împingă miza către arhitectura de securitate a Europei Centrale și de Est. Generalul spune că Moscova folosește o strategie cunoscută: lansează cereri pe care știe că Occidentul nu le va accepta integral, dar care pot deveni apoi punctul de plecare pentru alte înțelegeri.

Bălăceanu amintește că Rusia a mai formulat în trecut cereri similare, inclusiv în 2021, înainte de invadarea Ucrainei. Atunci, solicitările au fost prezentate ca un ultimatum către NATO și Statele Unite, însă negocierile nu au mai avut loc.

Generalul explică faptul că miza reală a Kremlinului ar fi obținerea unor concesii importante în Ucraina și provocarea de tensiuni între aliați. În opinia sa, cererea privind revenirea NATO la granițele din 1997 ar include eliminarea trupelor, a infrastructurii aliate și a bazelor din statele care au aderat la Alianță după acel an, inclusiv România.

În acest scenariu, spune Bălăceanu, Rusia ar putea să renunțe ulterior la solicitarea maximală, dar numai pentru a împinge negocierile către alte obiective care o interesează direct pe frontul ucrainean. El invocă, de pildă, ideea limitării efectivelor armatei ucrainene la 80.000 de oameni și împiedicarea unei arhitecturi de securitate pro-occidentale în Ucraina.

Generalul consideră că NATO nu ar accepta o asemenea cerere, ceea ce arată că ea este doar un instrument de negociere. În același timp, el subliniază că o eventuală dispariție a prezenței aliate de pe teritoriul României ar crea o vulnerabilitate strategică, chiar dacă garanțiile Tratatului de la Washington rămân în vigoare.

Bălăceanu arată și rolul practic al trupelor aliate prezente în România: acestea contribuie la descurajarea unei agresiuni. El spune că, în cazul unui atac asupra unei baze de pe teritoriul românesc, ar fi vizate și forțe ale Statelor Unite și Franței, ceea ce ar schimba semnificativ calculul oricărui potențial agresor. În același timp, insistă că apărarea României se bazează în primul rând pe propria armată.

Generalul exclude ideea unei noi împărțiri a sferelor de influență în Europa, dar avertizează că Federația Rusă urmărește să își extindă influența prin slăbirea coeziunii NATO și eșuarea proiectului european. În viziunea sa, Kremlinul mizează pe ajungerea la putere a unor forțe politice pro-Moscova sau eurosceptice, care ar putea crea probleme majore în spațiul european.