Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere declară premierul Luca Niculescu
Averile declarate de membrii noului Guvern arată diferențe mari între miniștri, de la conturi consistente și proprietăți multiple, până la economii mai modeste și venituri provenite exclusiv din activitatea publică. În documentele depuse apar terenuri, apartamente, case de vacanță, bijuterii, artă și împrumuturi acordate în sume importante.
În cazul premierului Luca Niculescu, declarația de avere îl plasează sub media colegilor din Executiv atunci când vine vorba despre bani lichizi și bunuri. Acesta are terenuri, două apartamente și o casă de vacanță, iar în conturi figurează 45.000 de euro, economii obținute din activitatea de diplomat.
Miniștrii cu cele mai mari economii și venituri
Dintre membrii Guvernului, Dumitru Chisăliță, ministrul Energiei, apare cu cele mai mari sume puse deoparte: 660.000 de euro. Sursele veniturilor sale au fost variate, de la sectorul energetic și conducerea Consiliului de Administrație al Romgaz, până la activități în mediul academic și în zona privată.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, avea venituri semnificative și înainte de intrarea în Guvern, precum și înainte de a ajunge în Parlament. În 2023, el a câștigat 1,4 milioane de lei din avocatură, la care s-au adăugat sume obținute din activitatea universitară și din funcția de consilier local.
În cazul ministrului Apărării, Radu Oprea, declarația de avere nu indică venituri ieșite din comun. Documentul arată în principal câștiguri din activitatea de ministru și senator, însă include și bijuterii evaluate la 40.000 de euro, precum și un împrumut de 3 milioane de lei acordat unei firme.
Florin Manole, ministrul Muncii, a acordat la rândul său împrumuturi importante: 880.000 de lei unei persoane fizice și PSD-ului. O declarație de avere mai veche arată și un cadou de nuntă de 87.000 de euro.
Daniel Zamfir, ministrul Economiei, figurează și el printre cei remarcați pentru sumele împrumutate. Anul trecut, el a acordat un împrumut de 1,5 milioane de lei, în condițiile în care venitul său de senator nu depășește 12.000-15.000 de lei pe lună. În declarație apar și bijuterii și artă evaluate la 16.000 de euro.
Diferențe între declarațiile de avere publicate
Unii demnitari și-au publicat în continuare declarațiile de avere, iar alții nu, motiv pentru care anii documentelor diferă. Situația a apărut după decizia Curții Constituționale privind secretizarea acestor declarații.
CCR a stabilit că publicarea declarațiilor de avere „încalcă dreptul la protecția vieții private”. Curtea a arătat că este suficientă depunerea documentelor la instituția competentă, respectiv Agenția Națională de Integritate, pentru a fi atins scopul legii, iar publicarea lor nu ar fi necesară și proporțională cu obiectivul urmărit.

